Capitolul 54 – Surpriză?

Edward P.O.V

Mă voi căsători cu Bella….doar când mă gândesc un zâmbet stupid se năştea pe faţa mea.Totul a fost atât de ciudat,acum o săptămână când i-a spus lui Alice să înceapă pregătirile nu mi-a venit să cred….eu căsătorit cu Bella şi din iniţiativa  ei.Era ceva minunat.

Şi acolo eram azi,eu îmbrăcat într-un costum negru,în curtea casei mele şi simţind cum stomacul meu se strângea de parcă nu mai mâncasem de câteva săptămâni….niciodată nu m-am simţit atât de nervos,dar cred că în această ocazie era o scuză bună,era nunta mea!!!Şi nici mai mult nici mai puţin cu femeia pe care o iubeam.

Fiind ceva neanunţat şi de ultimă oră,erau foarte puţin invitaţi,pentru bucuria Bellei şi dezamăgirea lui Alice,care era încăpăţânată să celebreze o nuntă sofisticată şi să lucească din cauza plănuirii bune,dar Bella a câştigat de această dată şi aveam o nuntă simplă,cum dorea ea.Pentru mine era bine,eu eram fericit şi dacă mă căsătoream în Las Vegas ascultând Elvis,aşa ce e bine ce a ales ea,nu voi protesta.

Şeriful Swan mă privea rău dintr-un capăt al grădinii,în mâna lui ţinea o cupă de vin şi cred că dacă ar fi avut arma ar fi tras în disperare aşteptând să mor.Bella nu m-a lăsat să spun cu ea că aveam să ne căsătorim,nu mi-a spus nici când avea de gând s-o facă.După conversaţia noastră în cabană cu cateva zile în spate,ziua următoare când am mers s-o văd acasă,şeriful Swan m-a primit cu o privire ostilă şi un mârâit.În mintea lui se repeta: „Nu-l omorî pentru că Bellei nu-i va plăcea!”.

Mă ura,asta era evident.

Cu toată prognoza Renee,mama Bellei,a primit vestea cu mai mult calm.După ce s-a asigurat că fiica ei nu e însărcinata,pentru ea nunta nu însemna nici o problemă,ceva ce mi-a plăcut,ămi ajungea cu şeriful Swan şi privirile lui asasine pentru a avea de-a face cu cineva.

Mintea mea scană casa,unde ştiam ca Alice,Rosalie şi Renee o ajutau pe Bella să se pregătească.Am cautat mintea viitoarei mele soţii încă o dată.Dar nimic,de la vizita romanilor parcă un nor gros şi negru s-a format în jurul gândurilor ei şi nu exista formă de a intra în ele.Teoria lui Carlisle e că Bella vede un pericol iminent în faţa Volturilor,şi scutul ei era funcţionat ca şi în vis….defapt ca şi în trecut….sau viitor…sau orice ar vrea să fie,totul era prea confuz.Dar darul ei s-a activat ceea ce făcea ca mintea ei să fie un mister pentru mine….destul de frustrant.

Pe cine am găsit a fost Alice,care cânta în timp ce o ajuta pe Bella să-şi prindă nişte agrafe în păr,puteam vedea prin mintea sorei mele cum părul Bellei cădea în bucle uşoare şi cafenii peste umerii ei.

Am suspinat ca un idiot.

Dar eram îndrăgostit….

Acea simplă viziune trezise nerăbdarea de a urca scările şi s-o dezbrac pe Bella în timp ce-i sărut gâtul şi o simţeam cutremurându-se în braţele mele….

Gândurile mele s-au oprit deodată.M-am întors şi Jasper era în spatele meu ridicând o sprânceană şi zâmbind.Dacă aş fi fost om m-aş fi înroşit….frate empatic prost care întotdeauna îmi taie firul.Am suspinat şi mi-am îndreptat atenţia spre mintea lui Alice,voi avea gânduri mai puţin decente cu soţia mea în alt moment,când fratele meu nu va fi aproape pentru a nu simţi fiecare emotie şi dorinţă pe care o simţeam eu.

-„Imi vei spune ce plănuieşti?” –intrebă Alice pe Bella.

Ceea ce mi-a amintit de conversaţia telefonică despre care Bella nu a vrut să-mi spună nimic şi m-a distras pentru a nu mă gândi la asta.

„-Ce plănuieşti?Lucrurile pe care le faci nu au sens pentru mine,decizi să faci un lucru şi apoi te văd făcând contrariul,nu mai ai încredere în mine?

-Alice ….vorbim mai târziu detaliile.”

-„În curând vei ştii Alice…Nu-ţi fă griji –acel răspuns al Bellei m-a adus din nou la prezent.

Ce va ştii în curând?

„-De ce nu ai fost la farmacie în ziua în care ai plănuit? –întrebă Alice- şi nu-mi spune că ţi s-a întâmplat ceva pentru a decide să nu mai mergi…ştiu.”

De fiecare dată eram mai pierdut…ce a făcut Bella şi cu ce final?

Deodată Bella s-a tensionat şi Alice chicoti.Mintea sorei mele începea să devină haotică,se forţa să caute viitorul Bellei,dar nu-l găsea,ochii ei se deschideau şi o găseau pe Bella aşezată în faţa ei,zâmbind şi în perfecte condiţii.A închis ochii din nou,căutând ceva..ceva indiciu pentru un atac din cauza căruia Bella să-şi piardă viitorul..dar nimic.Nic Volturi…nici un alt vampir…a căutat şi în viitorul romanilor….dar nimic nu părea anormal.Doar Bella a dispărut de pe radarul ei.

Alice deschise ochii din nou şi Bella era în faţa ei.

-Totul va fi bine Alice –şopti încercând s-o liniştească.

-Da…nu pot…Bella nu te văd…nu te găsesc –şopti Alice aproape cedată nervos.

-Totul e….increde-te în mine.

Eu eram frenetic,Jasper a venit lângă mine şi râse printre dinţi,dar ce puţin îşi imagina fratele meu că nervii mei erau doar un tip de iubit dinaintea nunţii.Dacă nu fugeam sus pe scări era din cauza faptului că eram paralizat gândindu-mă la ce se putea întâmpla pentru ca Alice să piardă contactul cu Bella.

Să fie darul ei?

Darul ei să fie atât de puternic încât să o oprească şi pe Alice?

Atunci nici Jasper nu putea să acceseze la ea.

-Jazz –am şoptit,el mă privi- cum e Bella?

El păru să se concentreze câteva secunde şi apoi se încruntă-

-Bella e bine…e fericită şi tensionată,logic –spuse privind un punct fix de pe sol.

-De ce eşti atât de preocupat atunci? –am întrebat cu curiozitate.

-Alice…-şopti- e speriată de ceva….tu?…-lasă întrebarea neterminată prinvindu-mă în ochi.

-A piedut-o pe Bella din viitor…doar vroiam să ştiu dacă asta a speriat-o –am explicat.

Maşul noptial a început să sune,şi fară să mă gândesc la ce s-a întâmplat în interiorul casei şi m-am dus la locul meu în faţa parintelui Weber,mă voi gândi apoi la problemă,voi avea simţurile alertate pentru orice mic pericol care se apropie,dar voi încerca să nu-i transmit Bellei preocuparea mea,va fi nunta pe care ea şi-a dorit-o….liniştită,intimă şi simplă.

Intenţiile erau bune,dar când am văzut-o pe Bella apărând la braţul tatălui ei nimic nu mai conta.O vedeam doar pe ea,îmbrăcată în alb şi venind spre mine….zâmbind,în timp ce ochii ei străluceau într-un mod inexplicabil.Radia…atât de perfectă în acea rochie care se ajusta în locurile potrivite.

Părea să meargă cu încetinitorul până la mine,secundele mi se parea interminabile ore în timp ce vedeam cum piciorul ei se ridica pentru a face următorul pas.Când însfârşit am avut-o în faţa mea şi am putut inspira esenţa ei aproape m-am simţit leşinând.Bella mirosea atât de bine…puteam să jur că mirosea mai bine ca niciodată.Monstrul era adormit,cel puţin monstrul care bea sânge,dar nu cel care îşi dorea alte lucruri.

Când mâinile noastre s-au atins aceaşi senzaţie ciudată de electricitate dintotdeauna fugi prin corpul nostru.Era ca o conexiune ciudată,ceva ce nu înţelegeam dar îmi placea.

Ceremonia începu,şi chiar dacă am promis să rămân în alertă m-am limitat doar la a citi mintea lui Alice din când în când verificând viitorul Bellei fără succes.Totul era atât de ciudat…dar totodată,ca şi vampir mi se parea atât de uşor să pierd firul gândurilor şi să mă distrag cu orice alt lucru,în asta eram,încercând să nu mă pierd în maroul ciocolatiu al ochilor sotiei mele,păi deja am spus voturile şi părintele Weber aştepta s-o sărut pentru a încheia.Dar eu nu mă puteam mişca.Bella era atât de perfectă şi ireală,încât m-a costat să mă trezesc din visul meu şi să mă apropii lent de ea până când buzele noastre s-au întins.

Şi am facut!

Bella si cu mine eram acum soţ şi soţie,Bella Swan rămânea în spate pentru a-i ura bunvenit Bellei Cullen,soţia lui Edward Cullen.Am zâmbit din nou ca un idiot când aplauzele ne înconjurau,m-am uitat în ochii Bellei şi acolo era doar fericire…o fericire atât de mare ca a mea dar care în cazul ei se reflecta în lacrimi….Bella acum era a mea….a mea,a mea….soţia mea.

După au venit felicitările,familia mea a felicitat-o pe Bella,Jasper şi Alice i-au dedicat o privire prudentă….erau îngrijoraţi,era evident şi fară să le citesc minţile,minţi care erau revoluţionate în a găsi soluţi pentru care Bella să dispară din viziunile lui Alice.

Apoi a ajuns ora de vals,am strâns-o pe Bella în braţele mele şi am început să ne învârtim sub privirile oamenilor.Zâmbetele noastre erau de nesters,totul era perfect,cum trebuia să fie.Doar acea mică umbră de suspiciuni asupra noastră.Dar ziua era minunată.

-Cum se simte doamna Cullen? –am întrebat zâmbind.

-Excelent,domnule Cullen –răspunse cu un zâmbet.

-Si acum că nimeni nu ne poate asculta –am auzit râsul lui Emmett din depărtare ca şi dezaprobarea cuvintelor mele,dar nu i-am acordat atenţie- îmi spui ce are în el frumosul tău căpşor?

-Nu e nimic despre care să te îngrijorezi acum….când va sosi momentul vei ştii –spuse ea fără să-şi piardă zâmbetul.

După câteva minute s-a dus să se aşeze spunând că se simte puţin ameţită deşi nu am văzut-o să fi băut ceva,dar cunoscând-o pe Bella sigur dansul şi atâtea emoţii nu i-au căzut prea bine.Rose era lângă ea şi amândouă comentau despre această zi,eu scanam gândurile lui Alice,care continua inutil să o găsească pe Bella,şi Rosalie încerca să găseacă un indiciu despre ce-mi ascundea Bella.

După câteva minute Rose dispăru şi se întoarse cu un vas cu apă pentru Bella,m-am uitat la ea şi păru puţin palidă,avea un pic de sudoare pe frunte şi o mână ţinându-se de stomac.

-Carlisle –vocea mea abia s-a auzit,dar era suficient pentru ca el să mă audă şi s-a uitat în directia mea – Bella- am şoptit din nou fără să-mi iau privirea de la ea.

Carlisle se duse la ea şi a ajutat-o să intre în casă,unde s-au dus în sala şi am auzit-o pe Rose spunându-i lui Carlisle că era mai bine ca Bella să se întindă.

Totul era atât de ciudat.Nu a durat mult să scap de nişte oameni care mă felicitau şi să mă duc la soţia mea care era întinsă pe canapeaua albă şi îşi acoperea ochii cu o mână.M-am apropiat de ea şi am îngenunchiat lângă ea luând-o de mână.Era puţin mai rece decât era normal,chiar dacă pielea ei era acoperită de sudoare.Obrajii şi-au pierdut culoarea şi o culoare palidă începu să-i acopere buzele.

-Iubire,ce ţi se întâmplă? –am întrebat îngrijorat- vrei să mergem la spital să te consulte Carlisle?

Ea negă din cap şi un zâmbet mic îi străbătu buzele.

-Nu e necesar….sunt bine –replică.

-Nu eşti bine Bella…pot să observ asta şi dacă nu te-aş cunoaşte –spuse Carlisle.

-Ştiu…dar ce mi se întâmplă nu e nimic rău –s-a ridicat deodată şi ne-a privit pe toţi cu fruntea încreţită şi acoperindu-şi gura – mă poate duce cineva la baie? – întrebă încet –a acum!

Nu m-am gândit de două ori şi am luat-o în braţe fugind cu ea la baie din camera noastră,nu vroiam să risc ca baia de jos să fie ocupată de unul dintre invitaţi.

Bella vomită în toaletă în timp ce mă uitam la ea încruntat.Când a terminat i-am întins peria de dinţi cu puţină pastă pe ea pentru a-şi clătări gura şi a făcut-o dupa care s-a întors şi s-a uitat la mine.

-Şi gata cu secretuţele Isabella –am spus serios- îmi vei spune ce ţi se întâmplă şi o vei face acum dacă nu vrei să aflu eu.

Ea m-a privit încruntată,ca şi cum ceva din ce am zis a deranjat-o,dar imediat şi-a schimbat expresia şi m-a privit zâmbind.

-E uşor să-ţi dai seama ce mi se întâmplă,presupun că Rosalie ştie deja…ştia că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu aşa că….aştepta asta,mi se pare ciudat că tu nu –spuse fără să-şi piardă zâmbetul.

-Bella….nu te juca cu mine şi vorbeşte o dată –aproape am implorat.

-Bine…-spuse fericită- sunt însărcinată.

Am rămas nemişcat în locul meu în timp ce o priveam….am auzit bine?Bella era însărcinato?Dar dacă ea….

-Nu iei anticoncetive? –am întrebat într-o şoaptă-

-Luam…am încetat acum câteva săptămâni –a spus cu atât calm încât m-am înfuriat.

-Asta ascundeai? –am întrebat printre dinţi- vroiai să rămâi însărcinată?Cu ce scop?

-Nu e vizibil? –întrebă firoasă- cu ameninţarea Volturilor ştiam că nimic nu se va mai repeta exact cum s-a întâmplat,am înaintat nunta,şi am inaintat şi sarcina.

-Dar….- am încercat să spun.

-Nu Edward…-mi-a tăiat-o- eu trebuie să fiu transformată când Aro şi restul vor fi aici,trebuie să fiu în faţă şi să lupt lângă tine.Nu pot s-o fac fiind umana,dar nici nu pot renunţa la Nessie.

-Dar Nessie….te joci cu viitorul…lucrurile sunt cum erau…şi dacă nu se naşte Nessie acum?Ce facem?Ce vei face? –am întrebat cu grijă.

-Voi înfrunta consecinţele…dar Nessie trebuie să existe.Îmi pare rău,simt că lipseşte o bucată din mine –explică cu lacrimi în ochi.

Şi asta era mai puternic decât mine.Când Bella plângea eu mă dezarmam.O iubeam,o iubeam mai mult decât îmi puteam imagina.

-Ce…? –vocea mi s-a oprit- Ce voi face dacă ceva va ieşi rău?Ce voi face fără tine?

-Totul va ieşi bine –m-a liniştit- Nessie se va naşte şi tu mă vei transforma…vom fi o familie.Şi împreună îi vom înfrunta pe Volturi.

-Bella….

Ea s-a îndepărtat puţin de mine şi s-a ridicat pe vârfuri pentru a mă săruta.

-Tată…totul va ieşi bine…-şopti pe buzele mele- această părticică din tine care creşte în mine va fi cea mai minunată persoană pe care o putem crea.

Nu am putut să mai rezist şi am sărutat-o…am sărutat-o aşa cum vroiam s-o fac de când venea spre mine la altar.Am sărutat-o cu frica,cu nerabdare,cu îngrijorarea pe care o simţeam…dar şi cu toată iubirea,cu toată blândeţea…şi de ce să spun?Cu toată bucuria pe care o provoca faptul că datorită femeii pe care o iubesc voi fi tată,voi trăi o experienţă pe care am fost condamnat să n-o trăiesc…şi ea îmi oferea asta.

P.S.:După cum aţi observat…am început să scriu cu diacritice…sper că e mai bine aşa.