Capitolul 11-Intalnirea mea cu Tyler

BELLA PDV

Ceasul desteptator m-a trzit de dimineata si am sarit din pat.M-am intins si am ramas cateva momente pe marginea patului privid la tavan ganditoare.Luni…trebuia sa ma duc la liceu..azi il vedeam pe Edward din nou,sa ma asez langa el la Biologie si maine va fi asteptata mea ”intalnire cu Tyler” Alice mi-a zis ca vazut asta si totul va iesi bine,dar nici acum nu m-am obisnuit cu idea ca Edward nu ma va salva si va lasa furgoneta acea sa ma striveasca.
Am decis sa nu ma mai gandesc..ii voi da ascultare lui Esme si voi lasa lucrurile sa se rezolve de la sine…oricum,daca Edward nu ma iubea,maine va fi ultima zi din viata mea macar nu voi continua sa sufar pentru el.M-am ridicat in picioare si decisa m-am pregatit pentru o alta lunga zi.
Asteptarile mele de al vedea pe Edward au cazut la pamant cand am ajuns la scoala si i-am vazut pe ceilalti Cullen-i coborand din Jeep-ul lui Emmett.Pe fata mea trebuia sa se fi reflectat disperarea pe care o simteam pentru ca toate privirile pe care le priveam exprimau mila.Alice si Rosalie ma priveau cu dragoste,Emmett imi daruia un imens zambet si Jasper mi-a zis un simplu ”Buna” care mi-a strapuns inima.
Dimineata a trecut lent,orele pareau eterne si nu mai venea momentul sa stau in pat si sa fac ca acea zi sa se termine pentru a da cale libera evenimentului care va schimba viata mea,sau asa asteptam.
Sa traiesc cu Charlie mi se parea usor,ar fi ca si cum as trai singura.L-asi fi vazut doar la ora cinei,dimineata ar fi plecat la birou cu mult inainte sa ma trezesc eu.Dar chiar si asa inca imi placea asta si stiu ca,chiar daca nu mi-o demostra mult,eu eram importanta pentru el.
Cu mama mea lucurile mergeau destul de bine,imi tot reclama faptul ca ii acord prea multa atentie,dorea s-o ignor si abia am inceput sa vorbim.Si era adevarat ca asta faceam,nu-mi acordam mie atentie ca sa nu fiu o fiica-povara pentru ea,mai mult ca o mama,dar cea mai mare preocupare in acel moment era Cullen-ii,in special Edward.
Dupa-amiaza de luni a trecut,noapte a venit si eu m-am asezat in pat cu sperantele ca ziua de maine va schimba viata mea.M-am trezit de cateva ori pe durata noptii cu senzatia ca nu sunt singura,dar am aprins lumina si am inspectionat putin camera,m-am bagat in pat din nou cu frica ca innebunesc,ca ceea ce simteam pentru Edward imi facea obsesii facandu-ma sa-mi imaginez lucruri ce subconstientul meu isi dorea.
De dimineata am crezut ca am auzit susoteli si un strigat ragusit..dar din nou erau subconstientul meu nebun si obsesia mea pentru Edward,dar cateva mangaieri reci m-au trezit complet.Am deschis ochii si am vazut-o pe Alice ca ma privea cu un zambet enorm si m-a aruncat teoretic din pat aruncandu-mi niste jeansi prea stamti si o camasa albastra cu decolteu prea adanc.
-Alice….De ce ma obligi sa port asta? -am intrebat bosumflandu-ma.
-Esti foarte frumoasa prostuto -mi-a zis fara sa-mi acorde atentie pieptanandu-mi parul.
-Nu e pentru ca sunt frumoasa sau nu..ci pentru ca fratele tau nu se va uita niciodata la aceste lucruri…intotdeauna a fost prea mult…cavaleros? -in realitate gandea ca e un reprimat,dar asta nu am sa-i spun lui Alice mai ales stiind ca Edward facea asta pentru a evita sa-mi faca rau.
-Ahh…proasto -mi-a zis cu caldura- Daca un baiat nu-ti spune ca esti frumoasa asta nu inseamna ca nu esti,Edward e foarte special,dar tu stii asta mai bine decat oricine -mi-a zis facandu-mi cu ochiul.
Deodata a aruncat o privire sevara spre fereastra si eu am privit-o fara sa stiu de ce a facut asta.
-Ce faci? -am intrebat.
-Am crezut ca am auzit o voce,dar nu a fost nimic -si-a cerut scuze.
Stiam ca minte,chiar daca se prefacea foarte bine ca un vampir,dar stiam ca e cineva acolo jos.
-Ne vedem la ore! -a strigat- bine nu…tu te vei duce apoi la spital,da-i un sarut lui Carlisle din partea mea. -si fara sa mai spuna nimic a disparut pe fereastra mea.
Am coborat scarile si am luat micul dejun,un bol cu cereale si un pahar de suc,nu aveam stomacul la locul lui,plus ca mai simteam mii de fluturi in el.Azi il voi avea pe Edward lipit de corpul meu,m-a va imbratisa…in final voi putea simti bratele lui cuprizandu-ma…doar imaginandu-mi ma cuprindeau fiorii.
Am iesit din casa cu grija ca sa nu cad pe gheata si acolo am vazut rotile pe care tatal meu le-a pus masinii mele.Am suspinat si o caldura inexplicabila mi-a inundat pieptul…il iubeam pe tata si aceste mici gesturi demostrau cat de importanta eram eu pentru el.
Am mers spre liceu conducand cu grija,nu vroiam sa patesc ceva inainte ca furgoneta sa ma striveasca,asa ca mi-am pus toata atentia pe drum pentru a evita sa se produca vreun incident.
Cand am ajuns in parcare inima mi-a cazut la picioare,Volvo-ul lui Edward nu a ajuns inca,in locul lui era Jeep-ul lui Emmett..m-am uitat la Alice si cu privirea imi cerea mii de scuze.M-am cutremurat si am coborat din masina cu grija,trebuia sa ma indepartez de acolo daca vreau sa mai traiesc,dar picioarele mele parca nu reactionau la comanda creierului meu pentru ca se miscau aiurea pe gheata de pe jos.
Am ridicat privirea inca o data si un par auriu mi-a atras atentia chiar dupa Jeep.Inima mea batut de doua ori mai repede si eu am ramas paralizata.Puteam doar sa-i vad capul in timp ce mergea intre oameni,Alice a strigat si cand sa-mi dau seama deja aveam furgoneta lui Tyler aproape de mine.
Nu aveam timp sa reactionez,mi-am acoperit capul cu mainile din instinct si am simtit doua maini puternice sprijinindu-mi soldurile,am cazut la pamant si am dat cu capul de solul inghetat.Aveam ochii inchisi,nu vedeam nimic,eram concentrata doar la persoana care ma proteja,alaturi de el eram in siguranta,ma simteam protejata,stiam ca nimic nu mi se va intampla alaturi de el.Eram lipita de pamant si puteam sa-i simt corpul peste al meu chiar daca nu-i simteam nici pieptul.
Dupa un sunet ruginit si niste roti alunecand pe gheata,s-a facut liniste.Edward s-a aplecat langa mine fara sa-mi dea drumul ridicand corpul meu cu al lui.Am ramas asezati pe asfalt,unul in fata celuilalt,la foarte putini centimetri distanta.
-Bella,cum te simti? -vocea lui suna ca o muzica pentru urechile mele.
-Sunt bine -am murmurat.
-Sigur?Te-ai lovit destul de tare la cap…
Am dat din cap,chiar daca ma durea,dar nu puteam sa-mi concentrez atentia pe alt lucru care nu erau bratele lui care imi tineau soldurile si niciodata nu m-am simtit mai fericita ca in acel moment.Era langa mine,ma atingea,vorbea cu mine.Ceilalti nu au intarziat sa inunde locul unde a avut loc accidentul si vocile lor intrand una peste alta intrebandu-ma cum ma simt.Nu-mi dadeam seama de nimic,eram constienta doar de ochii lui caramelizati si de respiratia lui in acelasi ritm cu a mea.
Nu peste mult timp au ajuns si cei de la spital si m-au urcat pe un pat,Edward privea tot fara sa zica sau sa comenteze nimic,doar a rugat sa fie lasat sa se urce alaturi de mine.Mi-au pus gulerul cervical si masina de patrulare a lui Charlie si-a facut prezenta in spatele nostru,nu a durat mult pana sa-i vad fata ingrijorata cautandu-ma printre oameni.S-a apropiat de patul meu si m-a luat mana mea cu putere.
-Bell,Bella!Cum te simti? -a intrebat speriat.
-Tata,sunt bine,linisteste-te! -am incercat sa-l linistesc.
Nu m-a ascultat si a mers sa-i intrebe pe cei de la smurd care ma ingrijeau.Eu continuam sa ma uit la Edward,incercam sa ma conving ca totulse intampla cu adevarat,ca cu adevarat insemn ceva pentru el daca ma salvat.
M-au mintit in ambulanta si chiar cand am intrat pe usa mi-am amintit ceva.
-Tata,sunt bine!Nici sa nu-ti treaca prin cap s-o suni pe mama -am strigat.
Am putut sa aud rasul lui Edward de pe locul din fata si acel sunet ma bucura in asafel incat lanturile care imi controlau inima s-au destramat si inima a luat-o la goana.Unul de la smurd m-a privit ingrijorat,dar inima mea putin cu putin se intorcea la normalitate.
Cu putin timp dupa am ajuns la spital,parea ciudat dar tocmai am inceput sa simt acea senzatie de de javu care se presupunea ca trebuia sa o simt,in schimb totul in interiorul meu parea sa se ingrijoreze foarte repede.Nu eram constienta de infirmierele care se agitau langa mine si nici de scuzele lui Tyler care era pe patul de alaturi.Atentia mea era pusa pe usa,asteptand ca salvatorul meu sa vina ca sa ma pot pierde din nou in privirea lui caramelizata.
Dar nu a aparut,in locul lui Carlisle a intrat ingrijorat si s-a grabit pana cand s-a aflat in fata patului meu.M-a privit constant si i-a cerut unei infirmiere rezultatele de la toate analizele pe care mi le-au facut.Ma linistea sa fiu pacienta lui,aveam mare incredere ca Carlisle Cullen era un bun medic.Dupa ce m-a intrebat de mii de ori daca sunt bine s-a dus sa se ocupe de Tyler care avea o zgarietura urata pe frunte.
Au trecut cateva minute si Edward a intrat in camera si respiratia mea s-a accelerat..De ce dupa ce m-a ridicat de la pamant parea ca a primit un anunt?Mi-a zambit si am ramas paralizata..zambetul lui parea ca se intinde mai mult cand a vazut reactia mea,dar era ceva ce imi era superior,cand Edward a intrat pe usa a adus cu el o raza de mii de kilometri si eu mi-am pierdut tot controlul pe care l-am avut,iar hormonii mei stupizi au inceput sa se activeze.
S-a apropiat de mine,cu miscarile lui deliberate si elegnate si s-a asezat pe pat la picioarle mele.
-Cum esti? -a intrebat fara sa-si ia privirea de la mine.
„Nervoasa” am vrut sa spun..zambetul lui a crescut…DRACI!Am uitat ca imi poate citi mintea..zambetul lui parea ca creste din ce in ce mai tare.
„Nu rade de mine” i-am reposat mental.
Niciodata nu m-am gandit dar acum ca imi poate citi gandurile avea si o parte buna,puteam trimite mesaje fara ca nimeni sa nu-si dea seama.
-Sunt bine -am soptit- Doar ma doare putin capul.
-Imi pare rau -mi-a zis in timp ce cobora privirea- Trebuia sa fi avut putin mai multa grija,nu vroiam sa-ti fac rau.
-Sunt bine,adevarat…as fi fost mai rau daca nu ai fi fost acolo.
Ne ascultam si nu puteam sa cred ce se intampla…dupa zile si nopti in care plnageam si ma rugam ca sa fiu alaturi de el si prima noastra conversatia avea loc intr-un spital,in prezenta tatalui sau,alaturi de un om cu comotie cerebrala si cu mine intr-un pat cu un guler stupid in jurul gatului.
A zambit din nou la gandutile mele,intradevar trebuie sa ma obisnuiesc sa nu ma gandesc la atatea prostii in preajma lui…ma lasa intr-o stare ridicola in fiecare zi.
-Nu te pune intr-o stare ridicola…in realitate imi place -a soptit atat de incet incat doar eu am fost in stare sa aud…bine….si Carlisle-.
La asta nu puteam raspunde…De ce deodata era atat de amabil?De ce acum imi spunea aceste lucruri?
-Vom vorbi altcandva,e ceva dificil de explicat cat timp avem spectatori -a soptit din nou.
Am dat din cap,desi in intelegeam ce se intampla,nu eram obisnuita cu acest gen de convorbiri mentale si ma inerva cand raspundea la intrebarile mele inainte sa pot gandi.

Va continua!